de Jeni Chiriac
Cum învăţăm să ne acceptăm pe noi însene şi cu câteva kilograme în plus?
Este o întrebare generală, însă cu un răspuns particular, unic pentru fiecare femeie în parte. Este important când trecem prin anumite stări de conflict interior legate de imaginea de sine şi implicit schema/imaginea corporală, să realizăm că, de fapt, se nasc primele provocări la nivel de Eu interior. Cum fiecare învăţ are şi dezvăţ, este nevoie ca fiecare dintre noi să îşi reamintească cum s-a născut toată această neacceptare, să investigăm dacă această imagine de sine, această imagine despre Eul corporal este una care corespunde realităţii şi în ce măsură acea realitate este mai mult sau mai puţin subiectivă. Acesta este un prim pas, pas care poate fi făcut de fiecare dintre noi, şi singure, şi secondate de un specialist.Cât de greu este să ne decidem să începem o cură de slăbire?
Această decizie ţine foarte mult de structura personalităţii noastre, cât şi de starea de negare în care ne aflăm, întrucât adesea motivele apariţiei kilogramelor în plus ţin de un stil de viaţă dezorganizat, haotic, de un anumit tipic de a fi, a gândi şi a simţi în raport cu tine şi mediul înconjurător; la care se pot adăuga aspecte de dinamică de cuplu, stress emoţional şi profesional etc. Importantă este motivaţia intrinsecă atunci când vorbim despre o decizie autentică şi mai puţin declarativă!
Intreg materialul poate fi citit in editia tiparita a revistei Les Nouvelles Esthetiques, numarul 52 Mai-Iunie 2011, revista disponibila prin abonament.


















