"Dacă eşti serios şi te ţii de treabă, reuşeşti"!
Acum câtăva vreme am fost invitată, alături de doamna Christine Valmy, la Zilele Cadrelor didactice de la Chişinău, unde am avut parte de o primire extraordinară şi a fost o nouă oportunitate de a discuta şi de a depăna amintiri...
Carmen Okabe: Sunt deosebit de onorată de faptul că astăzi suntem din nou împreună şi recunosc că am acceptat invitaţia celor de la Chişinău doar pentru că ştiam că veniţi şi vom avea ocazia să stăm de vorbă. Astăzi suntem aici şi, (cu riscul că vom fi destul de lungi - o viaţă întreagă nu poate intra nici într-o carte, darămite în câteva pagini de revistă), mi-am propus să arăt celor care nu ştiu, cine este Christine Valmy şi parcursul ei. De fapt: Cine era Christine Valmy acum foarte mulţi ani, înainte de a traversa Atlanticul şi de a cuceri America, înainte de a cuceri lumea? Christine Valmy, tânără în România.
Christine Valmy: Christine Valmy nu era. Prin 1944-45, eram tânără, aveam cam 18 ani şi am auzit că se face un curs de cosmetică pe lângă Facultatea de Medicină. Cursul era ţinut de dr. Aurel Voinea, ministrul Sănătăţii la vremea aceea. Dr. Voinea era un dermatolog foarte cunoscut la noi şi în America în anii dinainte de război, un vizionar. El a văzut estetica drept un domeniu paramedical, un pas înainte de medicină. A pornit de la ideea că o piele sănătoasă trebuie să fie şi frumoasă. Dacă nu e frumoasă, înseamnă că nu e sănătoasă, asta fiind un simptom înainte de a ţi se diagnostica o boală oarecare. El a conceput un curs care a durat 2 ani de zile, la Facultatea de pe Splaiul Independenţei la Institutul Medico-Legal. Mi-au plăcut întotdeauna tocuri înalte, rujuri, chestii din astea, vulpi... Aveam pielea foarte uscată şi mi-am zis "mă duc să învăţ să nu mai am pielea aşa uscată". Când am spus, (vezi, acum 60-70 de ani şi în special părinţii mei erau foarte conservatori, ca să merg la un curs din ăsta care însemna să plec de acasă şi să mă duc undeva singură la 17 ani, era pentru ei ceva de neconceput). Atunci, am insistat aşa de mult încât mama mea a hotarât să ne însoţească, pe mine şi pe sora mea, la curs. Problema era că trebuia să fii major, iar nici eu şi nici sora mea nu corespundeam aces-tei cerinţe, şi am făcut o cerere - pe vremea aia la Palat era regele Mihai şi am primit o dispensă regală să mergem şi să asistăm la cursurile lui Voinea, care au fost extraordinare. De fapt nici nu cred că a mai existat vreodată un curs făcut de un dermatolog cu ideile astea şi cu o programă atât de bogată, cursuri de patologie, anatomie, endocrinologie, chimie, masaj. Masajul îl făceam cu un profesor Lascăr la ANEF, la anatomie am avut pe doctorul Stâlpeanu, care a fost primul chirurg estetic din România; a făcut primele operaţii de sân. La endocrinologie l-am avut pe Parhon, la dermatologie l-am avut pe Voinea - adică am avut monştrii medicinei, a fost extraordinar. A fost un curs foarte interesant, dar atunci când am terminat şi am luat diploma, nu ştiam să fac un tratament, pentru că am învăţat multă teorie, timp de 2 ani, dar nu ştiam să pun o mască, să scot o mască. Pe vremea aceea mama mergea la un institut de înfrumuseţare, un salon foarte drăguţ al unor surori care învăţaseră cosmetică la Viena. Mama se ducea acolo dinainte să merg eu la cursul ăsta, iar eu, de mică, mă duceam cu ea şi stăteam pe scaun sa mă uit cum îi făcea tratament şi îmi plăcea. Când am terminat cursul şi de fapt nu ştiam să fac tratamente, am vorbit cu aceste 2 surori, foarte drăguţe, foarte sofisticate şi le-am spus că vreau să fac practică la institutul lor. Mi-au cerut bani – era după stabilizarea în '47 – când s-au schimbat banii prima dată şi mi-au cerut 24 de monede de aur ca să lucrez acolo.
Carmen Okabe: Cum s-ar zice, taxa de ucenicie. In aproape toate ţările din lume există această practică, este un mod de recunoaştere a maestrului, iar ucenicul discipol trebuie să „fure" meseria...
Christine Valmy: Da. Am lucrat acolo, am învăţat multe de la ele, cum să prepar o clientă, cum să-i pun o mască, masaje. Ele întrebuinţau încă de pe atunci aromaterapie, aveau uleiuri ...dar mie nu-mi explicau nimic. Trebuie să mărturisesc, într-o zi când au fost plecate, m-am uitat în carte – aveau o carte scrisă de mână cu ce învăţaseră ele la Viena. Aşa am descoperit, de exemplu, că în vapofor se punea geranium. Parfumul de geranium după aceea l-am descoperit – garoafa. Am lucrat la ele câteva luni, iar în '48 am început să lucrez cosmetică, la început acasă. În '49 m-am măritat. Am lucrat tot timpul acasă. Trebuie să îţi spun cum a fost primul meu institut. Pe vremea aia nu existau aparate, exista doar vapofor, era ca un fel de găleată, puneai capul înăuntru şi un prosop deasupra, exista un aparat de masaj cu diferite capete de cauciuc care se schimbau şi exista un high frequency, o Tesla – asta era toată aparatura de cosmetică în '48. Eu mi-am făcut o cameră foarte frumoasă, soţul uneia dintre cosmeticiene era inginer şi mi-a desenat un fotoliu superb. Era din nichel cromat, iar când te alungeai, se făcea pat complet, cu picioare ....
Carmen Okabe: Ca un prim fotoliu de cosmetică..
Christine Valmy: Mi-am comandat 2 scaune din alea, şi într-o cameră din apartamentul meu am comandat unui tip –pe vremea aceea toate erau artizanale- un cabinet, nişte cutii, ca un aparat medical. Aproximativ înălţime vreo 80 cm, lăţime vreo 50 pe 40, vopsite în alb şi teşite aşa, cu butoane şi lumini. Aveam 2 din astea, într-unul intra firul de la priză cu high frequency, şi unul mi-l lua aparatul de masaj.
Carmen Okabe: Aşa aţi inventat prima combină Valmy.
Christine Valmy: Da, acelea erau ca aparate. Când intrai, te impresiona că vedeai nişte aparate mari. Şi cu vapoforul, astea erau toate. Am început să lucrez şi m-am măritat, am născut o fetiţă, lucram şi în 50 (anul în care am născut-o pe Marina), iar prin 52, în plin socialism cu Gheorghiu Dej, care a fost un dezastru, teroare adică, am vrut să-mi deschid un institut. Bineînţeles că nu exista aşa ceva, pe vremea aia începuse deja comunismul, dar puteam să zic că predau şi că lucrez singură - mic meseriaş – aşa se numea. Îţi trebuia aprobare de mic meseriaş. Am investit într-un apartament – pe vremea aia toate erau complicate – dacă
aveai 4 camere într-un apartament, în fiecare cameră stătea o familie, nu? Şi am găsit vis-a-vis de ARO, la etajul întâi, un balcon, camera de mijloc şi livingul le-am închiriat de la o doamnă pentru timpul zilei, iar noaptea, teoretic, soacra ei dormea Nu dormea, că eu aranjasem institut. Dar aşa era legal. În timpul zilei eu întrebuinţam apartamentul şi mi-am pus o firmă mare pe balcon, vis-a-vis de ARO chiar, era albastră şi scria cu auriu
Cristiana Nicolescu, că eram măritată Nicolescu. Am avut cliente multe, dar business-ul meu principal a devenit să îi învăţ pe alţii. Pentru că era un agreement (o înţelegere internaţională. N.r.) pentru evrei să plece în Israel. Atîta doar că nu puteau să plece direct în Israel, că se supărau palestinienii şi la noi erau comuniştii, care erau prieteni cu palestinienii. Făcuseră un aranjament cu Franţa să le dea o viză de 3 luni de turist, dar cu ideea că se duc în Israel. Ori, pot să spun fără să exagerez, că un sfert din cosmeticienele din Israel au fost elevele mele. De ce, erau toate cucoane fancy, mergeau la coafor de 2 ori pe zi – ştii cum erau evreicele pe vremea aia; cand s-au pomenit că pleacă, nu ştiau nici o meserie, şi prima meserie la care s-au gândit a fost cosmetica, pentru că era mai aproape de ele. Şi veneau trimise una de alta, se recomandau şi aveam tot timpul 4-5-6 eleve.
Carmen Okabe: Deci vocaţia de profesor, practic, o aveţi din tinereţe.
Christine Valmy: Din naştere, că-mi place să predau...şi, cu ocazia asta, mi-am făcut şi salon. Având atâtea eleve, eu aveam cliente, însă eram mic meseriaşă... nu mai spun că, pentru a lua aprobarea, a trebuit să mă duc la şeful de partid la sectorul care era în Piaţa Amzei ca să-mi dea aprobare de mic meseriaş, eu deschideam salonul şi trebuia să fie oficial şi i-am dat „şperţ" ăluia, cum îi zicea, ceva de partid...nu ştiu..
Carmen Okabe: Secretar... secretar de partid.
Christine Valmy: Se poate. Cel dinaintea lui fusese dat afară, fiindcă fusese prins că a luat bani şi ăsta era nou, venise de câteva zile, luat din găoace. Mi s-a spus de când a venit "Aoleo, la ăsta nu poţi, că abia a venit de 3 zile" ...Raf sau Ralf îl chema – şi mi-am pus banii într-un plic, dar tremuram rău şi m-am aşezat pe scaun şi am scos din geantă plicul, i-am dat şi i-am spus „uite, am vrut să-i aduc ceva soţiei dumitale şi îţi dau dumitale să-i dai". Au dispărut aşa repede banii de la mine la el, cum niciodată n-am văzut în viaţa mea. Cred că a fost primul şperţ pe care l-a luat.. Şi mi-a dat aprobare de mic meseriaş. Am făcut clientelă, am avut eleve... şi în '60 am plecat din România.
Carmen Okabe: Deci au fost câţiva ani buni în care eraţi o capitalistă în plin comunism.
Christine Valmy: Absolut. Ţin minte că luam pe un tratament o sută de lei, însemna o friptură şi o bere şi ceva la restaurant. Cam aşa. Am plecat în 60 la Atena, cu complicaţii. Am ajuns la Atena cu 30 de dolari în buzunar şi cu o familie, părinţi şi copil. Nu ştiam greceşte, nu cunoşteam pe nimeni în Grecia. Am băgat-o pe fata mea, care avea 9 ani, la şcoala greacă aici în România, am vrut să ştie ea câteva cuvinte greceşti, că eu tot nu aveam când să învăţ şi cu ea m-am dus – la început mergeam cum merg orbii ăia cu căţelul, aşa eu cu Marina.
Carmen Okabe: Dacă multă lume îşi închipuie că Dvs. sunteţi grecoaică, deci este datorită parcursului ăsta. Eu vreau să lămurim acum lucrurile pentru ca lumea să ştie clar.
Christine Valmy: OK. Sunt, într-un fel. Tatăl tatălui meu era grec. Şi mama lui era din Târgovişte. Deci el în teorie era jumătate grec, iar eu sunt pe sfert. Îl chema Xantopol cu X. Când am vrut să plec din România, începuse chestia cu reîntregirea familiei şi am socotit eu că ar fi bine să zicem că avem familie în Grecia şi să mergem în Grecia. Tata nici nu a vrut să audă, avea 60 de ani, nu ştia limba, era mai greoi, încă nu ne luaseră toate lucrurile, case şi păduri şi nu a vrut să plece. Şi atunci l-am obligat să meargă – i-am spus că dacă nu vrei să mergi, bine, dar eu cu Marina trebuie să mergem. Dar trebuia să facă el cererea, pentru că el era grecul, cum ar veni, cu numele. S-a supărat pe mine, de unde până unde suntem greci. Zic, n-om fi greci – că el zicea că nu e – dar dacă ne cheamă Xantopol şi numele incepe cu x, trebuie să fie nume grecesc. Şi am depus ca greci. Şi ne-am dus în Grecia, deşi nu ştiam nimic. Grecii de aici de la Ambasadă nu au vrut să-mi dea viză să intru în ţară, le era frică, pentru că, cu câţiva ani în urmă fusese regim comunist în Grecia.
Carmen Okabe: Şi nu vroiau prea mulţi comunişti de pe la noi...
Christine Valmy: Ştii ce au făcut? Au luat 30 de mii de copii greci şi i-au adus în România. Au luat de la oameni copiii să-i facă comunişti. Şi când auzeau grecii de grecii din România li se făcea părul măciucă, pentru că ştiau că toţi sunt făcuţi aici de comunişti. În sfârşit, am ajuns în Grecia. Nu ştiam limba, nu cunoşteam pe nimeni, uşor nu a fost. A doua zi trebuia să lucrez, că nu aveam bani. Da, îţi spun, mergeam cu Marina pe stradă şi ziceam: "Marina, întreabă unde e strada cutare" că nici măcar nu ştiam pe ce stradă sunt; căutam o adresă pe care o aveam din România, şi ea s-a aşezat în faţa mea – afurisita – şi făcea aşa cu mâna şi spunea în greceşte, despre mine adică, că nu cunosc limba şi mă ignora complet şi discuta ea. Şi eu nu ştiam ce discută şi mai spuneam „Marina, mai spune şi tu..." îţi închipui. Am plecat a doua zi după sosire să îmi caut serviciu. Am stat peste noapte la un hotel, am avut bani doar cat să stăm noaptea la hotel. Şi dimineaţa când m-am sculat nu mai aveam bani. Am umblat pe străzi, ţi-am spus, scria peste tot în greceşte. În sfârşit, văd hotelul Grand Bretagne şi scria şi Georges, coiffeur. Am intrat să vorbesc cu domnul Georges care a fost tare drăguţ. I-am spus că sunt cosmeticiană, şi că aş vrea un loc în salonul lui. A spus că nu se poate, că n-am loc, eu eram disperată că nu ştiam unde să mă duc. Dar mi-a spus că îl cunoaşte pe dl. Dendranis care are reprezentanţa Elizabeth Arden la Atena, stă aici aproape, şi vorbeşte franţuzeşte. M-am dus. Poate să fi fost 2 după-amiază. Nu ştiu ce i-am spus lui Dendranis, dar eram disperată. Cred că i-am spus că sunt ceva nemaipomenit, că am ieşit din România şi dacă nu pune mâna pe mine, pierde o mare ocazie.
Carmen Okabe: Eraţi şi sunteţi o femeie foarte frumoasă. Am impresia că şi acum tot aşa se întâmplă, când intraţi într-o cameră faceţi aşa un efect. Bănuiesc că atunci era, cum să spun, eu cel puţin aşa cred, când mă gândesc la Christine Valmy, mai ales în tinereţe, mă gândesc că toţi bărbaţii, sau asupra tuturor bărbaţilor trebuia să aveţi un impact fantastic.
Christine Valmy: Nu. Făceam impact la toată lumea, pentru că am avut o ţinută. Dar succes la bărbaţi nu am avut, deloc. Nu mi-a făcut lumea curte, nu m-au sunat bărbaţi la telefon, nu, ce să spun, n-am avut succes la bărbaţi.
Carmen Okabe: Ciudat să îmi spuneţi aşa ceva.
Christine Valmy: Da, foarte ciudat. E şi firea mea, probabil. De multe ori mi-ar fi plăcut să-mi facă cineva curte şi nu ajungea. Când se apropia vreunul, cred că mă retrăgeam eu.
Carmen Okabe: Ţineaţi distanţa.
Christine Valmy: Ori din timiditate, ori nu ştiu, n-am analizat. Ţin minte că, la un moment dat, după ce eram de vreo 10 ani în America, am decis, gata n-am succes la bărbaţi, s-a terminat, mai bine nici nu mă mai uit şi-mi văd de treburile mele. Ei, şi Dendranis m-a angajat cu 50 de dolari pe lună, care erau atunci un salariu bunicel, ca să vând produsele Arden. Eu nu cunoşteam produsele. Mi-a dat nişte broşuri, mi-a spus „studiază acasă şi învaţă care sunt produsele Arden". A zis „N-am să spun că vii din România – că nu-i aşa mare lucru – ci, pentru că vorbeşti franţuzeşte, am să spun că eşti reprezentanta noastră venită de la Zurich să dea consultanţă". Şi mă trimitea din farmacie în farmacie şi anunţa în farmacii „în zilele cutare, cutare, reprezentanta noastră de la Zurich o să fie aici pentru consultaţia Arden." Erau câteva farmacii, pentru că produsele Arden erau foarte scumpe în Grecia şi nu vindea toată lumea. Şi mi-a spus „toată lumea ştie franţuzeşte – n-ai nici o grijă" şi m-a trimis: du-te acasă şi învaţă. Am învăţat 2 zile pe de rost şi m-am dus într-o farmacie. Când am ajuns în farmacie am văzut că nimeni nu vorbea franţuzeşte. Şi am învăţat pe greceşte, cum se zice zi-noapte, uscat şi gras, patru cuvinte. Restul cu mâinile, aşa am dublat vânzarea care se făcea în Grecia în 3 luni de zile. Nu vorbeam deloc, am încercat, dar greaca este o limbă foarte grea.
Ţin minte că, odată, eram răcită, şi, mi-a spus cel din farmacie cum se spune la răceală şi eu mă scuzam la toată lumea că sunt răcită – dar nu ştiu cum spuneam eu cuvântul ăla, că de câte ori intram în farmacie venea la mine şi zicea „spune că eşti răcită" şi eu spuneam şi el râdea. Până azi nu ştiu ce spuneam. După ce am făcut aşa o vânzare, a venit de la Zurich un domn – cred că Ziegler îl chema, şi mi-a făcut o propunere. Mi-a spus că mă face reprezentanta lor pentru Grecia şi Israel. Şi mi-a oferit 700 de dolari pe lună, eu având 50.
Carmen Okabe:: Foarte mult.
Christine Valmy: Am rămas uimită. În primul rând că nu aveam paşaport. Din România am plecat cu o foaie, cu mine şi cu fetiţa mea în poză. Mi-a zis să mă duc să văd dacă pot pleca în Israel. M-am dus la consulat, nu avea legaţie Israelul că nu avea relaţii diplomatice, şi secretară era Sara, am vorbit cu ea, şi a spus că pot pleca cu hârtiile alea. Şi ne-am împrietenit, a fost prietena mea cea mai bună în Grecia. Şi i-am spus lui Ziegler că pot să mă duc. Mi-a spus că mă angajează, dar trebuie să semnez un contract că voi lucra totdeauna pentru Arden. Eu de abia ieşisem din România, cum puteam semna un contract că o să lucrez toată viaţa cu ei? Poţi să-ţi închipui ce noapte am avut, stăteam în pat, şi mă gândeam: Doamne, 700 de dolari pe lună erau o avere, şi să voiajez, şi să mă duc de colo-colo. Dar cum să semnez? De unde să ştiu că n-aveau valoare, când am ajuns în America am înţeles că ăsta-i sclavagism. N-am semnat şi am plecat. Şi o clientelă la Atena, adică făceam tratamente, aveam cliente de la toate ambasadele. În timpul zilei vindeam şi seara făceam tratamente. Am făcut ceva bani.
