Mulţi vorbesc despre ea, dar puţini cunosc în practică acestă disciplină. 
Osteopatia este o terapie ce, prin intermediul unor manevre precise, încearcă să redea mobilitatea ce lipseşte anumitor părti ale corpului care au nevoie de ea.

Cu colaborarea domnului Dr. Saverio Colonna, medic osteopat, specialist în ortopedie şi conferenţiar la Şcoala de Specializare în Medicina Sportivă de la Universitatea din Siena, am încercat să dăm un răspuns celor mai frecvente întrebări cu privire la această disciplină.

Domnule Dr. Colonna, vorbiţi-ne despre osteopatie. Pentru început, vă întrebăm care sunt originile sale istorice?
Cuvântul derivă din greacă, şi mai precis din asocierea termenilor osteon, adică “os” şi pathos, “suferinţă”.
Osteopatia este o medicină “neconvenţională”, iar la început se recurgea la această terapie exclusiv pentru problemele osoase. Medicul american Andrew Taylor Still a fost cel care, la începutul secolului XIX, a demonstrat, prin intermediul cercetărilor sale, cum tehnicile manuale puteau fi folosite la tratarea nu numai a afecţiunilor scheletico-musculare, ci şi a celor legate de alte disfuncţii. Principiul este cel de redare a echilibrului corect organismului, pentru a-l face să funcţioneze mai bine. Astfel, Dr. Still, prin intermediul osteopatiei, a reuşit să vindece dizenteria şi salmonela, adică afecţiuni viscerale.

Care sunt metodele osteopatiei şi cum se desfăşoară o şedinţă?
Înainte de toate, medicul osteopat evaluează aşa-zisa “disfuncţie osteopatică”, adică lipsa mişcărilor părţii corpului în cauză, încercând să redea mişcarea corectă a vertebrei sau a segmentului osos pe care corpul nu mai este în stare să o desfăşoare. Nu din întâmplare, Dr. Still spunea: “Mişcarea înseamnă viaţă. Nu există viaţă fără mişcare”. Tehnicile manuale folosite în osteopatie sunt străvechi, preluate atât de către medicina oficială, cât şi de către cea neconvenţională. Ceea ce diferenţiază osteopatia de disciplinele medicale convenţionale, este filosofia sa, adică o abordare individuală şi totală a pacientului. Medicina tradiţională se bazează pe dovezi ştiinţifice (Evidence Based Medicine), adică se analizează un anumit număr de pacienţi, iar apoi se încearcă să se facă o medie cantitativă a cazuisticii. Osteopatul, în schimb, ia în considerare singurul subiect în întregimea lui şi în momentul exact al evaluării, fără să facă o comparaţie cu o analiză statistică. Osteopatul lucrează în principal pe ţesutul conjunctiv, adică pe ţesutul cel mai reprezentativ al corpului uman. Foloseşte tehnici de manipulare vertebrală, numite tehnici structurale, la fel ca şi chiropracticienii, dar mai ales de stretching miofascial sau muşchi conjunctiv, fără “thrust”, adică fără efectul sonor de trosnire a articulaţiei (dar contrar a ceea ce se poate imagina, nu practică masajul tradiţional). Osteopatia, prin urmare, se bazează pe sensibilitatea manuală pentru a-i reda corpului funcţionarea corectă.

Pentru ce părţi ale corpului este indicată osteopatia? Există efecte secundare?
Este indicată pentru întregul corp şi nu există efecte secundare; singura limitare este folosirea sa în caz de infecţie. Chiar şi în cazul unei neoplazii, adică a unei tumori, se poate recurge la osteopatie ca şi tratament complementar pentru medicina oficială, pentru calmarea durerilor. Dr. Still, prin intermediul acestei discipline vindeca şi efectele secundare ale salmonelei.
Această disciplină poate fi practicată de oricine, pentru că foloseşte metode delicate, bazate pe micromişcare şi pe presopunctură delicată. Tehnica cranio-sacrală, de exemplu, este indicată şi pentru nou-născuţi.

Care este diferenţa între osteopaţi şi chiropracticieni?
Chiropracticienii urmează filosofia “părintelui lor fondator”, Dr. David Daniel Palmer, american şi contemporan cu Andrew Still. Şi în tehnicile chiropraxiei se folosesc mâinile, dar sunt mai structurale, adică mai energice şi nu se bazează pe filosofia mişcării, în timp ce metodele osteopatice sunt în general mai delicate.

Cine este osteopat şi ce instruire trebuie să aibă? Există o listă?
Actualmente există o mare confuzie la nivel internaţional. În America, patria acestei terapii, osteopatul este asemănător cu medicul şi există universităţi de osteopatie ce au o durată aproape echivalentă cu cea a medicinei sau a chirurgiei. În SUA, osteopaţii efectuează şi intervenţii de medicină tradiţională, jucând tot mai puţin rolul lor de terapeuţi prin tehnici manuale. În spatele acestei situaţii există motive politice şi economice; pentru că facultăţile sunt prea scumpe, mulţi studenţi aleg să urmeze cursurile de instruire pentru osteopaţi în loc de cele pentru medicină (încă din timpul războilului din Vietnam, din cauza lipsei de medici, osteopaţii au fost cei care s-au oferit să meargă pe front).

În Italia, iar parţial şi în restul Europei, nu există o recunoaştere universitară şi nici măcar o listă pe care să fie înscrise aceste forme profesionale.
În Italia, de ceva timp, există cursuri de osteopatie organizate de anumite universităţi, dar în majoritatea cazurilor, dacă se doreşte studierea acestei discipline, trebuie apelat la şcolile private.
În Italia, circa 90 – 95% dintre osteopaţi nu sunt medici, chiar dacă mulţi dintre ei se prezintă ca atare, folosindu-şi titlul de doctor în osteopatie, iar acest lucru nu este corect din punct de vedere deontologic faţă de pacienţi, pentru că aceştia nu au posibilitatea de a face diferenţa între un doctor în osteopatie şi un doctor în medicină şi chirurgie.

Cum se va dezvolta lumea osteopatiei în următorii ani?
După părerea mea, osteopatia se va răspândi tot mai mult, tocmai datorită faptului că este o terapie ce se bazează pe specificul pacientului şi nu pe statistică. Persoanele simt nevoia să fie ascultate şi atinse.
Simţul tactil poate avea un efect placebo. În acest moment, totuşi, îmi este imposibil să dau nişte date exacte despre frecventarea studiilor osteopatice în Italia.  Această formă profesională trebuie regularizată pentru că tinde să creeze confuzie şi îndoieli printre oameni.