Ochelarii de soare au devenit un trend. Se poartă oricând, că e vară, că e iarnă, zi sau noapte, ba unii mai teribilişti chiar...în interior. Lăsând la o parte această modă, trebuie să fim conştienţi de faptul că necesitatea purtării de ochelari de soare are şi baze medicale.
Încălzirea globală, schimbările atmosferice şi alţi factori rezultă în raze ultraviolete mult mai puternice, pe care nu le putem evita. Astfel suntem expuşi la riscuri de tot felul, în special în ceea ce priveşte ochii şi pielea. De aceea este important ca ochelarii de soare pe care îi achiziţionăm să fie nu numai frumoşi, dar şi de calitate.
O pereche bună de ochelari de soare ar trebui să fie 100% rezistentă la razele UV. Unele branduri comercializează ochelari de soare cu absorbţie de până la 400 de nanometri. Aceştia sunt indicaţi de către medicii specialişti. De asemenea, în ceea ce priveşte culoarea lentilelor, cele galbene sunt cotate cu 97% protecţie împotriva razelor UV, în timp ce lentilele transparente blochează 80% din raze.
Expunerea la radiaţiile undelor ultraviolete poate cauza probleme pe termen scurt sau lung, de la cataractă, arsuri la nivelul corneei, retinopatii, la diverse cancere rare de ochi. Este foarte important să purtăm ochelari de soare de câte ori ieşim afară, pentru a ne proteja în faţa acestor raze nocive.
Există diverse feluri de lentile, în diverse culori, ce variază în funcţie de stil, scop etc. Lentilele verzi, gri, galbene sau maro sunt recomandate pentru a minimaliza distorsionarea culorilor, ce ar putea deveni periculoasă odată ce ne aflăm la volan, spre exemplu. Lentilele gri sunt neutre, nedistorsionând culorile sau contrastele; lentilele maro şi verzi cauzează o mică distorsiune, dar au proprietăţi de reglare a constrastelor. Lentilele roşii sunt indicate pentru lumini mai slabe. Lentilele galbene sunt folosite în general de jucătorii de golf, datorită proprietăţilor contrastante; ele reduc efectul de ceaţă, dar distorsionează culorile. Lentilele albastre sau purpurii nu au alte proprietăţi decât cele strict cosmetice. Lentilele transparente sunt folosite pentru a proteja ochii de impacte, praf sau chimicale.
Când ieşiţi la cumpărături de ochelari, trebuie neapărat să vă uitaţi în primul rând ca ochelarii aleşi să poarte însemnul CE, marca ce corespunde standardelor europene. Apoi vedeţi dacă se specifică blocarea razelor UV, alegeţi ochelari care să stea bine pe nas; cu cât stau mai fix, cu atât protejează mai bine. De cele mai multe ori, lentilele de plastic sunt mult mai eficiente decât cele de sticlă. Nu lentilele închise la culoare protejează mai bine, ci pelicula de la suprafaţa lentilei.
Necesitatea protecţiei creşte odată cu nuanţa ochilor; cu cât ochii sunt mai deschişi la culoare, cu atât trebuie mai bine protejaţi.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume există aproximativ 16 milioane de oameni care au orbit din cauza cataractei, boală dobândită în proporţie de 20% în urma expunerii la razele ultraviolete.
















