Fiecare dintre noi ştie ce ar trebui să facem zilnic pentru îngrijirea personală şi s-ar putea să ne începem săptămâna cu cele mai bune intenţii, dar de multe ori ritmul alert al vieţii moderne ne cam dă peste cap programul. Şi atunci cam care ar fi regimul zilnic minim antiîmbătrânire? După cum ne sfătuiesc toţi dermatologii, paşii obligatorii de îngrijire sunt: curăţarea, tonifierea, hidratarea şi exfolierea. Primii trei paşi trebuie făcuţi de două ori pe zi, cel de al patrulea, de două ori pe săptămână. Şi oricât ne-am dori de mult să arătăm mereu mai tinere, să fim serioase, sunt zile în care nu reuşim, orice am face, să parcurgem aceşti paşi. E oricum mai bine să amânăm unele operaţiuni decât să renunţăm definitiv la îngrijirea regulată a pielii. Iată câteva idei ca să nu uităm ce este mai important.
Curăţarea: cel mai mult scurtăm durata operaţiunii, folosind discuri speciale care ne ajută să îndepărtăm eficient urmele machiajului mai ales seara, după o zi lungă, când nu ne dorim altceva decât să ne cufundăm în pat. Dacă folosiţi discuri special create pentru tipul de ten, eventual cu adaos de ingrediente antiîmbătrânire ori antioxidanţi, e şi mai bine! Sunt minunate cele îmbibate cu tonic pe bază de ceai verde şi migdale dulci care sunt şi hidratante pe deasupra. Ele reuşesc să îndepărteze chiar şi cel mai rezistent machiaj şi acţionează extrem de delicat în jurul ochilor. În felul acesta putem trece direct la tonifiere şi hidratare după care, ţup în pat! Rămâne ca în alte seri mai liniştite să realizăm o curăţare profundă, urmată de tonifiere şi exfoliere. Exfolierea este un pas extrem de important al programului de îngrijire antiîmbătrânire deoarece procedeul reuşeşte să îndepărteze celulele moarte, permiţând astfel ingredientelor conţinute în serul tonifiant şi loţiunea hidratantă să pătrundă mai adânc în piele. După toate acestea avem nevoie de un tonifiant delicat care să ne închidă porii şi de o cremă specială în jurul ochilor, tot antiîmbătrânire. Putem să mai salvăm câteva minute dacă folosim o cremă puternic hidratantă care acţionează foarte eficient şi în jurul ochilor. În celelalte dimineţi ale săptămânii, când ne grăbim să nu întârziem, putem aplica doar loţiunea tonică pentru împrospătarea feţei. Atenţie! Nu aplicaţi machiajul înainte de loţiunea tonică şi de cea hidratantă! Dacă vom cronometra, vom observa că acest program prescurtat de întreţinere nu ne ia decât câteva minute! Chiar şi cele mai presate dintre noi vor reuşi să-l aplice pentru că, să nu uităm, îngrijirea antiîmbătrânire realizată regulat este esenţială ca să ne păstrăm aspectul tânăr odată cu trecerea vremii! Reduceţi timpul tratamentului când sunteţi obosite, dar nu renunţaţi complet la el!
















