In perioada 1 - 4 octombrie 2009, colegiul Mondostudart din Chisinau, condus de domnul Victor Silii si de doamna Larisa Ceban, a invitat sa participe la Zilele Cadrelor Didactice din Republica Moldova o delegatie formata din cateva dintre cele mai importante personaje ale educatiei estetice din Romania: doamna Christine Valmy, intemeietoarea Scolii si metodei cu acelasi nume, domnul Marian Socol, director al Scolii Christine Valmy din Romania si doamna Carmen Okabe, editor al revistei Les Nouvelles Esthétiques Romania si Presedinte al UNEP, Uniunea Nationala a Esteticienilor Profesionisti din Romania.
Lor li s-a alaturat si avocatul Petre Bucur, pentru a “parafa” colaborarea dorita de ambele parti, in ceea ce priveste organizarea in cadrul Colegiului Mondostudart a unor cursuri care sa se desfasoare dupa metoda Christine Valmy. Colegiul, care impresioneaza prin numarul de elevi - aproape 1.000, impartiti pe 4 ani de studiu, a fost pregatit de sarbatoare.
Invitatii au fost primiti in stilul traditional moldovenesc, cu paine si sare, alaturi de faimosii struguri moldovenesti. Cei mai talentati dintre elevi au prezentat un program artistic, dar si lucrarile lor de coafura, machiaj, pictura pe unghii, tatuaj si body painting. Au fost acordate premii cadrelor didactice cele mai merituoase, inclusiv carti ale doamnei Christine Valmy, cu dedicatia autoarei.
Doamna Carmen Okabe a oferit reviste Les Nouvelles Esthétiques elevilor, reactia si interesul lor pentru continutul revistei neintarziind sa se manifeste imediat, prin contractarea de abonamente la revista. Incepand cu editia prezenta, majoritatea elevilor de la Mondostudart vor beneficia de informatia continuta de revista noastra.
Nu ne ramane decat sa ne dorim acelasi lucru si de la scolile de profil din Romania, acelea care inca nu realizeaza ajutorul nepretuit in formarea continua pe care li-l ofera revista Les Nouvelles Esthétiques. Zilele petrecute acolo impreuna cu elevii si colectivul de cadre didactice (nu mai putin de 90 de profesori) a colegiului Mondostudart au ramas pentru toti o amintire mai mult decat placuta, iar promisiunea de a reveni nu ne-a fost smulsa, ci a venit spontan, din inima. Pe curand, Chisinau!














