Smoker’s face: renunţă la fumat şi vei fi frumoasă

Smoker’s face: renunţă la fumat şi vei fi frumoasăSmoker’s face: renunţă la fumat şi vei fi frumoasăFumul face rău, acest fapt este bine cunoscut. Fumatul lasă semne, mai ales asupra chipului. Faţa tipică a celei ce fumează de cel puţin 10 ani este caracterizată de "laba gâștii" şi riduri perioculare foarte accentuate; obraji atrofici şi lacşi; riduri perpendiculare pe buze, cu linii mai subţiri pe obraji şi pe mandibule; pierderea elasticităţii pielii feţei, ce devine moale şi lăsată, uscată, aspră şi de o culoare neuniformă cu pete roşiatice, portocalii sau violacee, adesea nefiresc de palidă.de Umberto Borellini

În mod frecvent, există pungi sub ochi. Pe scurt, fumatul urâţeşte: deshidratează şi stinge coloritul, pentru că la celule nu mai ajunge cantitatea necesară de oxigen şi substanţe nutritive; face ca pielea să fie mai uşor iritabilă pentru că reduce rezervele de vitamina A (retinol), necesare bunăstării cutanate şi pentru toate procesele reparatoare; accelerează procesul de îmbătrânire cutanată; favorizează apariţia ridurilor pentru că măreşte notabil producerea de enzime metaloproteinazice (MM-P1), care distrug colagenul şi fac pielea mai subţire, mai moale şi mai ridată.

Conferinţa "Pielea şi Fumul"
Asociaţia Specialistelor în Dermatologie din Italia a organizat o conferinţă interesantă legată de proiectul internaţional "Pielea şi Fumul", ce reprezintă un stimulent şi pentru categoria esteticienelor profesioniste din punctul de vedere din ce în ce mai actual al prevenirii diferitelor afecţiuni, dar mai ales ale celor dermatologice. "Este incredibil – afirmă Dr. Riccarda Serri – că pacienţii avertizaţi asupra prejudiciilor fumatului (artere, plămâni şi sistem digestiv) se sperie foarte tare, dar fără să-şi dea seama îşi reiau obiceiurile rele în ceea ce priveşte fumatul. Dar dacă se expun imagini ce demonstrează influenţa fumatului asupra ridurilor, a îmbătrânirii precoce şi a acneei, atunci sensibilitatea creşte în mod dramatic!". Sperietura privind îmbătrânirea precoce poate ajuta la prevenirea a 35.000 de tumori la plămâni pe an! Preşedinta asociaţiei, Dr. Corinna Rigonni, a subliniat în schimb câteva aspecte în raportul negativ ce există între femeie şi fumat. Faţa fumătoarei este caracterizată de riduri perilabiale, pungi la ochi şi coloraţie gălbuie.
Fumatul, de fapt, prin prezenţa monoxidului de carbon, fură din oxigenul destinat tenului, făcându-l să fie tern şi opac. Fără să luăm în consideraţie creşterea notabilă de radicali liberi, universal recunoscuţi precum adevăraţii ucigaşi ai organismului.

Au fost înregistrate diferite cazuri de acnee ca urmare a fumatului, caracterizate de apariţia unor mici comedoane deschise, chisturi mici închise, iar în cazurile cele mai grave, chisturi mari adânci, distribuite pe toată faţa.
În schimb, în ceea ce priveşte îmbătrânirea precoce a pielii, s-a detectat o creştere sensibilă a elastozei şi a colagenozei cu sclerozarea fibrelor prezente în substanţa principală a dermei.

plata-online-revista
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
  • Les Nouvelles Esthetiques
gala
Banner
Banner
Banner
Abonamente revista LNE
Newsletter
Email: *
Nume:
Prenume:
Banner
Banner

We have 22 guests online